am avut nevoie de multi , multi ani sa imi dau seama doar intr-o clipa . abia acum . ca visele nu mi se vor implini niciodata. o nenorocita de clipa intr-o zi mohorata de toamna cu tigara in gura si capul pe geam, privirea intr-un punct fix si gandul acolo unde trebuie sa fie. si realizarea asta , sau trezire la realitate sau cum s-o numi, seamana cu moartea. sau mai bland, cu sentimentul ca nu ai sa mai mergi niciodata, sau nu o sa mai vezi un rasarit sau un apus de soare, ca nu o sa mai auzi marea niciodata, ca nu o sa mai mirosi o floare.
ce minte sclipitoare ! ce crima cu premeditare ! ce pedeapsa ! verdict : " ti-ai ucis toate visele, si daca nu pe toate , macar pe cel mai mare dintre ele !!". ce treaba pentru minte ! ce lovitura pentru inima !
altora le-au trebuit putin timp sa-si dea seama de asta pe cand mie mi-a luat o juma de viata aproape. sau stiam si n-am vrut sa cred ? oare ? cum sa ai atatea si atatea zile la fel si totusi sa le vezi altfel pe fiecare dintre ele ? si in fiecare sa descoperi cate ceva ce n-ai vrut niciodata sa afli, sa-ti dea seama, sa realizezi. ca si cum cineva ti-ar spala creierul de tot ce e bun ,parca iti scurge speranta din tine picatura cu picatura iar intr-o zi nu va mai avea ce sa curga.
ratiune si simtire.nimic de gandit, nimic de simtit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu